În România, și cred că nu doar, există o stigmatizare încă din copilărie a celui care greșește, a celui care are tupeul să o comită.
Greșeala e un fel de pată pe care trebuie să o purtăm cu noi peste tot și care cu orice am încerca, nu reușim să o scoatem de pe ”haine”. Hainele în acest caz sunt gândurile, emoțiile și acțiunile noastre.
Pare că greșeala nu ne lasă să fim, să experimentăm, că dacă cummmmva se întâmplă…..
Se întâmplă ce?
Orice s-ar întâmpla poți să înveți ceva și să-ți continui drumul învățării.
Am avut ocazia prin 2015/2016 să particip chiar în București la un concept de eveniment de business care exact asta nu se ferea să promoveze – chix-urile. Mi s-a părut wow că s-a vorbit deschis despre tot felul de erori descoperite de diferiți antreprenori în ani de zile. Unii aveau mai multă, alții mai puțină experiență în domeniu. Mai puțin relevant pentru subiect.
Această deschidere creată în sală le-a dat curaj și altora să își exprime cazurile în care ”le-a dat cu virgulă” cum se spune. Ideea e că în acel moment învățarea era la ea acasă.
Dacă am avea încredere unii în alții și nu ne-ar fi frică să greșim sau să ne exprimăm experiențele mai puțin plăcute lumea din jurul nostru ar învăța, ar evolua și noi odată cu ea!
Totuși de ce bat apa în piuă cu greșeala și ce legătură are cu gândirea creativă? Păi are, chiar are!
Numai când vom înțelege că doar greșind în mod repetat (nu intenționat) vom învăța și vom putea să ne rafinăm ideile, conceptele atunci vom fi și mai creativi.
Sunt exemple nenumărate de antreprenori / creatori care au dat chix cu primele încercări și ce crezi că au făcut? Și-au reformulat viziunea, business-urile sau ce mai aveau ei, și-au reîncărcat bateriile și au luat-o din loc dar mereu altfel.
Greșeala asta face din om, îl determină să se întrebe ce nu a mers și să gândească soluții care să-i aducă alte rezultate.
În opinia mea starea de non-greșeală nu e productivă pentru că creierul nostru stagnează, intră în standby și ușor ușor acțiunile ni se automatizează .
Nu mă pot abține să nu dau câteva exemple de ”ratangii” care nu o să-ți vină să crezi, au avut succes.
Harrison Ford – după 9 ani în care actorul s-a luptat să aibă roluri în filme având în paralel job-ul de dulgher, a reușit prin modul convingător prin care a citit câteva replici să obțină personajul Han Solo din filmul Star Wars.
J.K. Rowling – după cei 7 ani în care a murit mama ei, a divorțat de primul ei soț, și-a crescut copii în sărăcie și a fost refuzată de 12 edituri importante, această romancieră a reușit. Manuscrisul Harry Potter a fost ales să fie publicat și mai mult, a fost vândut în 400 de milioane de exemplare fiind una dintre cele mai bine vândute serii de cărți din istorie.
The Beatles – după doi ani de activitate constantă, de multe ori muncind în studio peste 10 ore pe zi au fost refuzați de casa de discuri Decca care le-a spus că grupurile de chitariști sunt pe ducă și nu vor avea succes. Au mers mai departe și au devenit cea mai bine vândută trupă din lume (800 de milioane de discuri în întreaga lume). Cred că a ajuns unul și la mama mea fiindcă atunci când eram mic îl asculta la pick-up 🙂
Oprah Winfrey – deși a fost concediată de primul ei șef pe motivul că este mult prea emoțională și că nu se potrivește în televiziune, în timp a devenit gazda celui mai bine cotat show TV din istorie și a devenit femeia de culoare cu cea mai mare avere (de ordinul bilioanelor de $).
Colonel” Harland David Sanders (fondator al actualului KFC) – după mai multe locuri de muncă schimbate, o încercare de business eșuată cu un restaurant local și alte 1000 de încercări de a-și vinde ideea rețetei unice de prăjire a puiului în fața investitorilor, a reușit la vârsta de 68 de ani. Franciza lui este recunoscută acum în 123 de țări având 20.000 de locații și fiind al doilea cel mai cunoscut lanț de restaurante din lume.
Bill Gates – după ce a renunțat la studiile universității Harvard, a avut o afacere(Traf-O-Data) care a fost un adevărat eșec însă pasiunea lui pentru calculatoare l-a determinat să devină fondatorul Microsoft și astfel a devenit cel mai tânăr miliardar din lume la vârsta de doar 31 de ani.
Albert Einstein – nu a putut vorbi fluent până la vârsta de 9 ani, a fost dat afară din școală, catalogat ca fiind nepotrivit pentru a fi admis la politehnica din Elveția și totuși a câștigat premiul Nobel pentru Fizică în 1921, devenind o personalitate asociată geniului mai ales prin teoria relativității pe care a descoperit-o și care este promovată și astăzi cu succes.
Abraham Lincoln – timp de 30 de ani în care a avut încercări eșuate în business și în politică, în care a avut încercări peste încercări nu a luat aceste experiențe ca motive de capitulare ci a fost perseverent și a devenit în 1861 Președintele Americii.
Michael Jordan – după aproximativ 9000 de lovituri eșuate, 300 de meciuri pierdute, 26 de ocazii de-a câștiga meciul, ani de eforturi, multă pactică și mustrări că nu e suficient de înalt a devenit starul nr.1 în basketball și primul jucător NBA cu o avere estimată în bilioane de $.
Walt Disney – după ce s-a lăsat de școală încercând să se înroleze în armată, a dat faliment cu prima încercare de afacere din cauza lipsei de experiență, a fost dat afară de la un job pentru că nu era suficient de creativ, devenind mai târziu geniul din spatele studiourilor de film Disney care au marcat copilăria milioanelor de copii din întreaga lume(inclusiv a mea) și au câștigat numeroase premii Oscar.
De asemenea sunt alte multe exemple de greșeli care au născut tot felul de inovații dar la acestea vom reveni într-un alt episod pe blog.
Din punctul meu de vedere e mult mai rău să stai pe margine și nefăcând nimic să comentezi la cel care acționează, să-i judeci gesturile și faptele.
E mai bine să facem lucruri, cu riscul de-a greși. Ne mișcăm și astfel șansele sunt mai mari de reușită decât stând imobili, proiectându-ne tot felul de imagini negative despre cum vom greși și cum toată lumea o să râdă de noi (Hai pe bune? Chiar toată lumea o să-și facă timp să râdă de tine? Altceva mai bun nu au de făcut decât să fie cu ochiii ațintiți la greșelile tale!)
Un experiment din America realizat cu două grupuri de elevi cărora li s-a oferit sarcina de-a crea lucrări într-un timp bine definit a demonstrat că a produce mai multe lucrurări de artă a contat mai mult decât focusul pe calitatea sau perfecțiunea lucrărilor. Grupul care a lucrat gândindu-se la numărul de lucrări pe care îl va preda, a greșit de multe ori, a învățat și a creat lucrări superioare celor care s-au concentrat pe teoretizarea operei perfecte și care la final nu prea au avut ce să le arate profesorilor.
Ceea ce ne scapă din vedere ori de câte ori ne referim la o invenție, o lucrare de artă, un film etc este procesul din spatele produsului final care implică muuulte încercări, eșecuri, reiterări, experimente, ore, zile de muncă continuă și mai ales acea ambiție nestrămutată.
David Eagleman, doctor în neuroștiințe ne împărtășește faptul că o idee nu apare niciodată de nicăieri ci în urma unui proces de ore, zile, chiar ani în care circuitele neuronale lucrează la ”problemă” în căutarea unor noi combinații de succes.
Creativity is something we can all improve at, by realising that it has specific characteristics.
Above all, it is about daring to learn from our mistakes.
James Dyson (inventator englez)
Daca acest articol ti-a oferit o noua perspectiva sau te-a inspirat cumva m-as bucura sa-l trimiti si prietenilor tai care crezi ca vor apreciat acest continut.
Daca doresti sa explorezi cum facem REframe, schimbam perspective si gasim solutii te invit sa explorezi conceptul, feedback-urile participantilor si sectiunea Privat / Business in functie de ce-ti doresti a dezvolti.
Sa ai o zi invatare!
