Interviu Gyöngyi Balogh (ilustrație)
Publicat la 28.10.2014 Gyöngyi, cu ce te ocupi? Lucrez ca freelance illustrator şi designer. Cum îţi defineşti creativitatea? Pentru mine creativitatea înseamnă libertate în gândire. E un mediu...
Salut Bogdan, am aflat de tine din mediul online și mă bucur că am ocazia să povestim!
Salut Vlad și salutări cititorilor voștri! Mulțumesc pentru invitația la povești 🙂
Spune-mi te rog câteva cuvinte despre tine și ce anume te pasionează.
Doar câteva? Oh! Îmi va fi greu… ce pot spune? Sunt un om, ca oricare altul care la un moment dat s-a hotărât să călătorească alternativ.
Ioi! Ce mă pasionează??? Pfff… n-am destul spațiu pentru a înșira toate pasiunile avute, pe care le am și pe cele pe care probabil le voi avea. Sincer îți spun, mă pasionează foarte multe lucruri. Unele dintre pasiuni le am sau le aprofundez, iar altele rămân la stadiul de simple curiozități, dar eu tot pasiuni le numesc. Mulți ar spune, datorită faptului că de 2 ani și jumătate călătoresc prin Europa, că marea mea pasiune este călătoritul. Iar asta e partial adevărat. Pentru cei care mă știu doar superficial, asta se vede, dar am multe pasiuni și mi se pare nepotrivit să pun termen de comparație între ele. Uneori una dintre pasiuni este în prim-plan, iar alte ori alta. Asta nu înseamnă că prima e mai puțin importantă. Dar mă opresc pentru că mă lungesc și e doar prima întrebare.
Am văzut că-ți place să cutreieri lumea în lung și-n lat. Ce te motivează să faci ceea ce faci?
La fel ca și cu pasiunile cred că și motivațiile s-au schimbat pe parcursul timpului. Dacă la început de 2013 motivația principală era nevoia de a ieși din mediul anost în care eram, nevoia de aventură și setea de cunoaștere, acum una dintre motivații este certitudinea că viața e finită și că se poate termina oricând. Altă motivație, care a rămas constantă de la început, e aceea de a cunoaște autentic alte nații, culturi și tradiții prin a mă integra în viața lor de zi cu zi. Noul e o altă motivație. Cunoașterea de asemenea. Și așa mai departe.
Cum definești creativitatea?
Oh… bună întrebare. Cred că a fi creativ înseamnă a fi copil. A fi lipsit de inhibiții și a-ți da voie să fii. Să fii și atît. A lăsa energia momentului să curgă prin tine și să te conducă.
Cum crezi că îți este de folos gândirea creativă în drumurile pe care le faci prin lume?
Gândirea creativă cred ca mă ajuta în foarte multe feluri atunci când călătoresc. De la felul în care mă orientez prin orașe pentru a găsi locul de autostop, sau felul în care mă hotărasc să aleg un anumit drum. Chiar și în felul de a scrie o pancartă pentru autostop cu un ‘smiley face’ sau alte trucuri. Gândirea creativă presupun că mă ajută chiar și în felul în care abordez șoferii cu care interacționez sau felul de a sta la autostop. Cred că gândirea creativă îmi este de folos și în sarcinile pe care le realizez sau chiar și în momentul împachetării bagajului – când descopăr că ocup mai puțin spațiu în rucsac punându-mi șosetele în bocanci, ori rulându-mi tricourile în loc să le împachetez ‘clasic’. Sunt multe feluri în care gândirea creativă îmi este de folos. Sunt sigur că multe îmi sunt atât de naturale încât nici nu le mai vad ca soluții creative.
Poți să-mi dai câteva exemple de soluții creative pentru anumite situații pe care le-ai trăit la un moment dat?
Nu știu cât de creative sau forțate de împrejurări au fost, dar ce e important e faptul că am ajuns la rezultatul dorit. Mă refer la acele momente când eram pe marginea drumului încercând să prind o mașină(pentru cei care nu știu, eu călătoresc prin Europa cu autostopul din Martie 2013) și nimeni nu dădea semne să oprească. Ei, în momentele acelea am improvizat modalități de a fi mai vizibil ori a atrage atenția fie că m-am cocoțat pe o movilă de pământ, ori că stăteam lângă parapetul de siguranță al autostrăzii aplecat deasupra drumului. Poate exemplele acestea intră în categoria de ‘soluții creative’, dar eu le văd doar ca soluții și ambiție.
Care crezi că e cel mai important lucru când vrei să găsești soluții pentru o problemă?
Să te concentrezi pe soluții nu pe problemă 🙂
Ce te inspiră cel mai mult când călătorești?
Poveștile altor călători. Aventurile și peripețiile lor. Locurile pe care le-au văzut și oamenii pe care ei i-au întâlnit.
Care crezi că este cel mai mare dușman în calea gândirii creative?
Doar unul? Sunt multe: a te compara cu alții, a îți impune reguli, a nu-ți da frâu liber energiei, a avea așteptări, a nu fi copil.
Poti să-mi dai un exemplu de om pe care-l apreciezi pentru creativitatea lui și să-mi spui ce a făcut?
Lil Dicky, hahah. Până ieri nu știam că există acest personaj. Am găsit un articol despre el în care era prezentat ultimul lui videoclip. El e un rapper, dar cred că parodiază lumea rapp-ului, și a făcut un întreg clip pe gratis folosindu-se de casele altor oameni, cluburi fără să plătească, etc.
Spune-mi te rog un loc pe care l-ai vizitat recent și te-a inspirat.
Grădina 🙂 și ca să vezi cât de tare m-a inspirat îți redau aici postarea scrisă după ce am terminat treaba acolo:
” Grădina-i tot ce ai nevoie!
Grădina ți-e maestru spiritual, învățător, antrenor de fitness, magazin, potențiator al creativității, ș.a.m.d.
Când tai urzicile cu coasa intru într-o meditație.
Sunetul ritmat al coasei e precum o mantră ce mă bagă într-o transă.
Și-uite așa nu mai am nevoie de Biserici, Centre Spirituale ori diverși guru 🙂
Pământul umed, Soarele care-mi încălzește fața și liniștea din jur îmi sunt de ajuns.
Iar când în grădina asta vezi iepuri sălbatici alergând, știi că ești într-un loc fain!”
Din punctul meu de vedere ești un exemplu de curaj și o sursă de inspirație pentru cei care doresc să facă un pas dincolo de limitele personale!
Unde și cum putem urmări ceea ce faci?
În mediul online pe facebook puteți urmări activitatea WorldWide Hitchhiker ori a mea, iar pe site-ul worldwidehitchhiker.com puteți găsi articole informative, dar și povești din călătorii. Dar și în offline mă puteți urmări când am evenimente despre cum se poate călători fără bani(dar sunt anunțate în online 😛 )
La final, am o provocare pentru tine: Ce crezi că ai putea să faci cu o ramură de brad și o clepsidră?
Să mă distrez! Aș lua ramura de brad și aș aduna fiecare ac de pe ea, apoi le-aș introduce în clepsidră și aș aștepta să treacă timpul, natural și organic. Fără grabă 🙂
Îți mulțumesc pentru timpul oferit!