Interviu: dr. Ștefan Răileanu – Crescătorul de personalități (echitație)

L-am cunoscut pe Ștefan în urmă cu 7 ani în cadrul colaborării dezvoltate cu Asociatia NOROC (Tulcea) și simt și acum că a fost un privilegiu să lucrăm împreună. Um om pasionat și plin de poveste, autentic și dispus de mari sacrificii pentru crezul lui care a reprezentat un model pentru copiii pe care îi instruia în tainele creșterii cabalinelor. Nimic nu se face fără muncă! Asta era ceea ce învățai de prima dată când călcai în grajd și fascinant era faptul că indiferent de atitudinea generală a copiilor, acolo “la Cai” se implicau voluntar în tot ceea ce era de făcut. Asta pentru că Ștefan era o inspirație pentru toți.
Mereu neobosit te lasă cu senzația că mută munți și chiar asta face, pe terenul ruinat pe care îl stiam, Ștefan a construit un univers – Clubul de Echitatie Real Racing.

Dacă ai fi un cal ce nume ai avea?

Foto: arhiva personală a dr.Stefan Răileanu

Depinde ce cal…

Dacă aș fi un cal semigreu, dacă aș fi un cal de sport.

Primul nume de cal care-mi vine în minte ar fi Ahile.

Ce fel de cal ai fi?

Cred că aș fi unul foarte puternic, un cal care are atât îndârjire în el încât este în stare să-i sară potcoavele din picioare dar să nu se dea înapoi nici mort. Nu știu dacă aș fi un cal de obstacole.

Câteodată mă simt un cal de povară pentru că am muncit foarte mult, la viața mea. Alți semeni de ai mei au făcut așa (pleznește din degete) și s-a întâmplat lucrul respectiv iar eu a trebuit de fiecare dată să muncesc de trei ori mai mult. A trebuit să muncesc mai mult ori uneori mi-am imaginat doar că muncesc mai mult pentru că mă oboseam atât de tare să caut Soluția. Eu zăceam într-o imposibilitate financiară și în același timp într-o dificultate vis-a-vis de aliați, pentru că în direcția asta nu prea găseai. Nu erau. Eram singurul nebun de pe aici. Trebuia să mi-l fabric inclusiv pe al doilea nebun care să stea lângă mine.

Primul pe care l-am făcut să stea lângă mine a fost Alexandru Enuc. El își dorea să facă sportul ăsta dar era într-o imposibilitate financiară și venea la mine și spunea: ”Ce trebuie să fac eu să mă lași să călăresc, să mă înveți să călăresc ?” Și eu îi ziceam, ”Îmi faci curățenie la cai și îți dau și ție să încaleci un cal”. Era perseverent, l-am învățat să dreseze cai, la maniera la care încăleca 5 cai pe zi.  Copilul ăsta a ajuns sa devină mai târziu un călăreț de elită.

Foto: arhiva personală a dr.Stefan Răileanu

Dacă ar fi să-l convingi pe Noe să ia caii în Arcă ce i-ai spune?

Păi cred că nici nu ar trebui să-l conving. Cum să nu ia caii?

I-aș spune că dacă îi pasă de civilizație în general și de ce va urma, să îi ia. I-aș spune că vin din viitor și că civilizația oamenilor și evoluția lor, depinde de spatele cailor. Din momentul domesticirii lui oamenii au devenit mai înalți, mai frumoși, mai puternici, au putut să are mai mult, au putut deveni mai mari, au putut să cultive și să recolteze. S-a dezvoltat lumea datorită calului.

Chiar când încă eram empirici, tot cu calul vânam mai mult, nu pe jos pentru că din viteza calului aveai randament mai mare să tragi cu arcul, puteai în loc să vânezi o antilopă pe zi, vânai trei sau patru și hrăneai un trib întreg.

Calul a fost respectat de-alungul veacurilor, singurul moment în care am devenit urâcioși cu el și chiar cu o mare lipsă de respect, a fost momentul în care industrializarea a luat locul cailor. Atunci i-au omorât pe cai în detrimentul tractoarelor. Prin 50, chiar 60 au fost cele mai multe episoade de genul ăsta.

Puteți să vă uitați pe un film documentar numit Les Chevaux du Delta, în care dau imagini dintr-o arhivă, e în franceză dar o să înțelegeți. Acolo relatez și o poveste din perioada comunistă când tractoarele iau locul cailor și apare această tragedie și nedreptate față de cai. Astăzi se îndreaptă lucrurile iar sportul face dreptate pentru cai din nou, se dă valoarea care o merită. Sunt cai de 300-400.000 de euro bucata, adică din nou devin valoroși, chiar dacă un timp nu au însemnat nici măcar o privire. Astăzi reușesc să primească strălucirea pe care o merită.

Cum te fac caii să te simți?

Foto: arhiva personală a dr.Stefan Răileanu

Caii înseamnă mai multe lucruri, de exemplu, îmi asigură o legătură, sunt ca o familie pentru mine, eu nu sunt însurat și nu am copii. Ei îmi asigură o legătură cu copiii pe care-i cresc aici și am 30. Adică mă bucur de trei ori, una de evoluția calului pe care-l lucrez, doi mă bucur de evoluția copilului pe care-l lucrez cu calul respectiv, trei la mână, mă bucur când ies pe câmp cu calul care-mi place. De exemplu când termin o zi foarte încărcată, de multe ori călărețul pe care îl am aici, mă simte, îmi pregătește calul și-mi zice: ”Vă așteaptă calul să mergeți pe câmp”. Mă relaxează fantastic, mai ales când și calul are o zi bună, lucrează și îi place să meargă cu mine.

Mie-mi mai place să umblu prin țară, prin herghelii și să cunosc caractere de cai. E greu de explicat treaba asta mai ales unor oameni care văd un cal și atât. Ai văzut când intru eu în grajd cum fac caii? Ei deja mă consideră parte de-a lor. Ca să fiu mai explicit, ei consideră că eu sunt un cal ca și ei. De exemplu dacă tu pui mâna pe piciorul lui și el nu vrea, el îți dă una și te dă la o parte. La mine n-ar curaj să facă așa ceva. Nu are curaj să se lupte cu mine.

E o dimensiune la care ajungi după mult timp. Cine se ocupă de cai de trei ani și spune: ”Domnule eu știu despre ce-i vorba!” e un mincinos. Ca să fii un crescător de cai, e mama dracului. Ca să fii un crescător de cai trebuie să stai în grajd măcar 10 ani. Efectiv să stai în grajd, să fie ai tăi, tu să îi îngrijești, tu să strângi banii de mâncare, tu să-i naști, tu să-i tratezi, tu să plângi cu ei, tu să-i scoli din boli, Tu personal!

Trei lucruri pe care le-ai învățat de la cai:

Iertarea –  unui cal îi dai o cravașă și în 3 secunde uită, te iartă, la sfârșitul antrenamentului vine după tine, te caută prin buzunare, se mulțumește că-i faci duș și nu stă supărat pe tine. Cred că e un lucru important să ierți.

Atitudinea – m-a învățat să intru pe ușă. Dacă am face un exercițiu acuma și aș intra pe ușă cocoșat și vai de mama mea, ciufulit, nu știu cum m-ai privi tu. Chiar dacă cu aceeași freză, cu aceeași îmbrăcăminte, ies așa și deschid ușa, intru și calc normal, adică cum trebuie, ferm, altfel te uiți la mine. Calul are atitudinea în genetica lui, în ritualul lui de împerechere, are un dans și o suspensie în mers, o manieră în care își evidențiază trupul cu totul și cu totul specială. E un balerin de multe ori, dintr-un nimic se transformă în ceva fascinant, într-o fracțiune de secundă.

Parteneriatul – este în stare să facă o prietenie cu tine în care tu să-i spui ”Aruncă-te de pe obstacolul ăsta în apă, treci din apă, urcă-te pe un zid, coboară târâș pe spate.” și el să-ți fie partener loial. Uitați-vă la Cross Country să vedeți ce facem noi cu ei.

Prin apă, prin pădure, prin nămoale, peste copaci, peste aia, în galop din ăla nebun, iar el are nevoie de tine într-o manieră extraordinară. Am aici un cal în grajd care nu știe să piardă, deci e nebun. Odată eram cap la cap cu alt cal într-un cross, și efectiv a făcut așa: Hhhaț!(ca și cum ar mușca) și a trecut înainte. Îi simțeam inima cu bătea.  L-a impresionat pe ăla și a câștigat cursa. Înțelegi? Numai să nu piardă! Iar el acolo la cross, când urcă, coboară prin apă, el zice: ”spune-mi exact pe unde trebuie să merg”.

Știe să facă parteneriat și să nu te dezamăgească.

Dacă bărbații ar conduce femeile, sau dacă ar face parteneriat cu femeile, așa cum îl învață un profesor bun de echitație să facă relație cu un cal, nici un cuplu nu s-ar despărți.

Ai ținut contactul, adică ai stat aproape, știe că ești acolo. Dacă știe că ești acolo, prezent, nu-l dezamăgești. Când l-ai lipsit de contact se simte singur, nu se mai simte sigur, mă înțelegi. Tu trebuie să fii acolo cu el.

Asta te învață echitația. Parteneriatul, relația și comunicarea.

Care a fost prima ta interacțiune cu un cal?

Aveam in jur de 4-5 ani și am văzut o iapă care o luase pe câmp și și-a înfipt o oiște în burtă, după care a venit veterinarul și nu a mai putut s-o salveze, i- a dat ceva și a omorât-o. Atunci am zis pentru prima dată, nu știam eu ce înseamnă veterinar, că vreau să mă fac doctor de cai.

Apoi am mai avut câteva lucruri legate de cai pe parcursul copilăriei mele dar deja eram conștient. Pot să zic că mi-am urmat un instinct nativ, unul care vine dintr-o informație genetică, de la bunicul meu și străbunicul meu.

Bunicul meu era un mare iubitor de cai. El a fost slugă la un boier. Străbunicul era chiabur și avea 30 de perechi de cai. A reușit să dea nume până astăzi unei văi pe care a desțelenit-o, adică un deal l-a transformat cu caii, în pământ roditor. Să faci treaba asta, nu știu dacă vă dați seama ce înseamnă să desțelenești un deal. Adică un pământ care nu a fost decât pășune, rădăcini și arbuști care nu putea fi lucrat, tu să-l transformi într-un pământ roditor. Pentru asta e nevoie de o grămadă de muncă, trebuie să sacrifici niște timp, la un anumit moment al anului, forță și mai ales bună voință.

Care este povestea doctorului Răileanu crescător și îmblânzitor de cai?

Am făcut Facultatea de medicină veterinară din Cluj. După facultate m-am întors acasă și m-am angajat la Institutul de Cercetări Delta Dunării apoi am lucrat ca asistent universitar cu detașare în Delta Dunării.

Am făcut niște studii pe cai, pe caii sălbatici, pe caii de sport, apoi am plecat un pic prin Portugalia, în Franța, pe la mari școli de dresaj. Am fost la una care se numea chiar Școala Populară de Arte Ecvestre, adică ceva mult deasupra închipuirilor oamenilor de rând și chiar deasupra închipuirilor crescătorilor de cai. Acolo nu m-am întâlnit cu calul în sine ci cu spiritualitatea calului, cu partea artistică din el.

Apoi m-am întors acasă la Tulcea. Institutul m-a ajutat să mai cunosc și alte școli de călărie celebre din lume. Am mai fost din când în când cu fratele meu la competiții unde erau primii 20 de cai din lume.

Am avut norocul să am un frate campion, un performer, fratele meu e pilot de curse, primul român care a ajuns în anticamera Formulei 1. E un talent născut nu unul făcut, unul care simte orice vibrație, și fiind așa un elitist îmi mai oferea câteodată posibilitatea să mai stau o zi două cu el. El făcea școala în Franța, la Renault, mă mai duceam când erau competiții din astea și stăteam numai în compania călăreților Michel Robert, Pessoa,  etc. Ne luam bilete cu care puteam participa la încălzire, care erau foarte scumpe, și din când în când pe marginea terenului de încălzire, coborau cei de pe cai și mai vorbeau cu oamenii. Așa am cunoscut mari călăreți, i-am văzut în ce fel sunt, în ce fel simt, cât de complecși sau simpli sunt, și până la urmă ce-i face să fie așa de strălucutori. Străluceau din cauza unei iubiri pe care o aveau pentru cai. Pe ei nu-i interesa imaginea, managementul, nu conta cum ieșea sacoul în poză.

Foto: arhiva personală a dr.Stefan Răileanu

Cum a fost la început?

Am pornit de la o pasiune din copilărie care mă călăuzea pe mine și mă făcea să dorm liniștit.

Îmi plăcea să mă uit la cai, erau medicamentul meu, nu știu cum să-ți explic.

Mi-am adus cu ocazia asta bunicii lângă mine, în sensul în care mintea mea și acum îl întâlnesc pe tataia mare care a murit, îl văd și pe străbunicămiu pe care nu l-am cunoscut care desțelenise dealul de care vă povesteam.

Aici mai înainte de fabrica de alcool era o fabrică de oase, care transforma oasele în făină de oase.
Veneau animale moarte și erau băgate într-un sfredel și din hoiturile alea ieșea o substanță care era sterilizată mai apoi și era folosită la hrana animalelor. De acolo de unde veneau animale moarte, acum vin animale bolnave și ies campioni.
Primul cal care a călcat aici a fost un succes și a devenit brandul nostru (pe mine m-a transformat foarte mult). Acesta este armăsarul Matache. L-am luat cu hârtii de abator și împreună cu un director de la o herghelie, i-am rupt hârtiile de la abator, l-am transformat pe hârtie în armăsar de montă publică, eu mi-am construit între timp o stațiune de montă, deci îți trebuie creativitate inclusiv să salvezi viața unui animal. Ușor, ușor l-am transformat într-un cal de sport, l-am vindecat de bolile pe care le avea, care nu erau deloc puține la număr, puteți să găsiți aici un filmuleț cu el.
De la chestia asta cu Matache am ajuns în campionatul național, am format prima echipă de călărie pe care a avut-o Dobrogea vreodată, adică de obstacole, pentru că niciodată Dobrogea nu a avut una de obstacole ci una de anduranță (la Mangalia).

Ce provocări ai avut tu în a crește centrul hipic?

Una din ele a fost tinerețea mea. Omul când e tânăr vrea să demonstreze ceva cuiva, uneori nici măcar nu știe cui.

Mie-mi plăceau caii că erau frumoși în grajd și vroiam să-i bat pe ceilalți cu ei, să le arăt ce cai buni am eu și cât de bine mă pricep să-i cresc, chiar dacă caii mei nu aveau pedigree-uri.

Care cea mai dificilă noapte care ai petrecut-o lângă un cal?

Am petrecut multe nopți dificile din cauza meseriei mele. Am cusut un cal cu picior rupt, aproape de tot. S-a tăiat într-un plug, care era întors invers și el a trecut în viteză pe lângă și efectiv din zona inghinală i-a tăiat mușchiul și am avut ambiția să-l vindec. Îmi scriau profesorii de la Cluj, ”dacă-l faci pe ăsta să meargă, te facem profesor universitar fără să mai dai examene”, între ghilimele că nu se poate așa ceva. Am reușit să-l fac, dar am stat lângă el. Cel mai dureros e să-l vezi, să știi că îl doare. Calul este un animal foarte sensibil la durere. De asta am învățat că în anumite momente ca să te comporți bine într-un pericol, o parte din lucruri trebuie să nu le cunoști bine.

Am văzut că sunt mai puțin profesionist când vine vorba de caii mei în situații dificile decât când sunt cu caii altora. Acum m-am cultivat că sunt un doctor care are grajdul lui. Un doctor care călărește are un plus în a aprecia caii, decât unul care stabilește un diagonostic după un șablon. Eu ți-l aud de când s-a dat jos din remorcă, dacă e potcovit, după cum calcă pe asfalt. Eu spun: ”calcă în doi timpi, îl doare piciorul stâng, îl doare piciorul drept, exact ca un muzician care nu se uită pe clapele pianului și scrie notele pe portativ”.

Ți s-a întâmplat vreodată să operezi și să nu ai tot ce-ți trebuie?

Da, de multe ori, din cauza sărăciei. Am făcut cai care când le-am povestit colegilor din Germania, sau din Franța, au zis că e din filmele SF, că nu există așa ceva, că nu se poate.

De exemplu am folosit în loc de ață fire de coadă de cal. Am fabricat lucruri la fața locului, în loc de ustensile medicale, care-s din inox.

Dacă ar fi să gândești din perpectiva unui cal cum ar fi o zi a ta?

Foto: Laurențiu Midvichi

 

Greu de spus din perspectiva unui cal că sunt cai care au anumite dorințe și alții care au altele.

Din perspectiva lui Matache(calul tău de suflet)?

Din perspectiva lui nu e greu. El nu era foarte complicat, el a descoperit viața când a venit la mine.

El acolo unde a trăit a fost ca într-o casă de copii, nu a cunoscut marile plăceri ale vieții, tocmai când a ajuns la noi a învățat și să le aprecieze, să se cizeleze. Lucrul care-l făcea diferit de ceilalți era faptul că a păstrat o urmă de empiric.

Când toți caii mergeau liniștiți cu capul la umărul stăpânilor lor și călcau delicat, spre duș și înapoi, Matache al meu mergea numai în două picioare, juca, bătea din picioare. Eu ziceam să stea cuminte, el făcea ca toți dracii, adică o urmă de empiric a rămas în sufletul lui. Pe terenul de concurs, ce-l făcea să fie deosebit și să nu rămână un cal comun, știa când este baraj și când este concurs. Știa dacă e probă simplă și dacă mai intram cu el încă o dată știa că oricât de obosit era, trebuia să meargă tare. Nu trebuia să-l împing eu, el știa treaba asta. Trebuia doar să-i arăt.

Ce crezi tu că îl hranește pe un cal?

În primul rând prietenia, calul este un animal foarte social. Când trăiește în sălbăticie are mare nevoie de prieteni. Poate să se împrietenească și cu mistreții, lucru pe care sigur nu îl știți. În iernile geroase merge în urma mistreților și este în stare să facă o relație cu aceștia fiindcă mistreții râmă în zăpadă și calul mănâncă de sub zăpadă.

Calul are nevoie de parteneriat dar nu de un prieten care să îl șteargă de lacrimi sau să îl șteargă la fund. De exemplu Matache ascultă de mine ca de nimeni altul, pentru eu sunt cam ca el, nouă când nu ne place dăm cu pumnul în masă.

3 puncte comune dintre tine și cai

Foto: Andrei Nichita

Cred că am căpătat din atitudinea lor. Mă simt câteodată ca și cum aș fi un cal. Mă inspiră asta, în mari întâlniri sau adunări, când mă afișez undeva, ca să intru cum trebuie mă gandesc că sunt un cal, unul de concurs și îi îngenunchez pe ăia numai când apar. Forța pe care ți-o transmite calul este una specială, o simți când vezi un armăsar cum se încordează, cum nechează, cum este prezent, atent, când gustă din tot ceea ce vede. Cred că și ăsta e unul din punctele comune.

Caii îți transmit sentimentul de verticalitate, mândrie, o mândrie hormonală, ești atât de sigur pe tine încât ești sigur că nu te învinge nimeni. Sentimentul să fii mândru de ceea ce ești.

Tu cânți. Care este legatura dintre cântat și crescut cai?

Din copilărie am învățat să cant la nai și după, ușor ușor ca o terapie, am învățat să cânt la mai multe instrumente. Îmi erau mie dragi și cred eu că aveau legatura cu meleagurile noastre, cu tradițiile noastre, cu frumosul care îl pierdem astăzi ca boii.

Am învățat să cânt la instrumente precum cavalul, naiul, fluierul, instrumente care cred ca sunt ale noastre, împământenite.

Cânți lângă cai?

Da. Au fost momente cand am făcut asta pentru un cameraman care nu mă credea că anumiți cai sunt melomani așa că atunci când nu mai era nimeni aici, cand caii erau liniștiti, scoși din atmosfera de lucru, i-am spus ”acest cal e meloman… acesta nu e…” și am început să cant din caval. Puteți să vă uitati la film, este documentarul: LES CHEVAUX SAUVAGES DU DELTA,  se termina exact cu asta.

Muzica și caii sunt 2 lucruri care se leaga unul de altul, care transmit grație, eleganță. Ca să ai astea 2 trebuie să ai sensibilitate. Oricât ar vrea o gorilă să fie sensibilă, nu poate. Ei îi lipsește o parte dar are frumusețea ei din alt punct de vedere.

Ce este creativitatea pentru tine?

Rezolvarea oricărei situații.

Cum se aplică creativitatea în domeniul în care lucrezi tu?

Foto: Laurențiu Midvichi

Pai dacă nu ai gândire creativă, riști să omori comportamente. De exemplu este o latură din creșterea cailor remonti, adică a cailor tineri, în care trebuie să găsești zăbăluța potrivită pentru calul respectiv și de multe ori zăbăluța calului nu este fabricată. Trebuie tu să faci o combinație încât să îi pui un fel de frâu, să facă un anumit unghi, cu o zăbăluță pe care să o modifici. Îi pui ceva cu care calul să se joace ca să învețe să mestece, pentru că un cal care mestecă este un cal care gândește. Trebuie să îl inveți să mestece, cum o faci? Unul o are nativ, pe altul trebuie să îl înveți, să aibă spuma aia alba la gură, îi pui o zăbăluță o respinge, nu îi place, trebuie să fii creativ să găsești o manieră ca lui să îi placă ce are în gură,  un obiect strain. Tu trebuie să apreciezi să fii lângă caracterul lui să îl cunoști foarte bine, să îți dai seama dacă îi place sau nu.

Ce înseamnă pentru tine să faci din căcat bici?

Ce se vede! Este chiar și un articol în care așa scrie “ Doctorul Răileanu face din rahat bici și câteodată mai și pocnește, a câștigat….” , pentru că toți erau uimiți cum un sărăntoc de la Tulcea vine cu cai care concurează cu alții pentru care se dau zeci de mii de euro, aduși de prin Germania. Eu veneam cu caii crescuți de mine, câteodata neantrenați de un antrenor și totodată caii erau bine pregătiți și se comportau bine. Veneam cu copii la competiții și vă dați seama cum se uitau oamenii ăia la mine, ”ăsta e ori tâmpit, ori prost” dar eu știam bine ce făceam, citeam cărți de psihologie despre educația copiilor și nu m-am oprit niciodata din asta pentru că mi-a fost frică să nu rănesc copiii, să nu vătămez familii.

Ce trebuie să schimbi în mintea ta ca să înveți să călărești?

Foto: Andrei Nichita

Eu, să uit că știu să călăresc, tu tebuie să înveți să scapi de frică, să îți ții în frâu propria frică iar în momentul în care ai învățat asta, înveți să fii echilibrat, detașat și ușor ușor devii și performant.

Ce sfat dai unei persoane căreia îi este frică să sară peste un obstacol?

”Treci prin el. Lasă calul să-l rupă dar mergi înainte.

Recent, Bianca Inculeț, fosta mea elevă a fost admisă a patra pe listă  la o facultate din Anglia și m-a sunat cu lacrimi de emoții și mi-a spus că la examen și-a adus aminte de aceeastă vorbă pe care i-o spuneam la antrenamente. A fost o motivație pentru ea și asta mă onorează fantastic.

Ce sfat i-ai da unui tânăr care vrea să își dezvolte pasiunea așa ca tine, să își facă o afacere?

Daca vrea să facă o afacere mică din cai, trebuie în primul rând să aibe o avere foarte mare.

Cum te inspiri?

Din filme și cărți motivaționale, de foarte multe ori din melodii, din vise, îmi inchipui Cum ar fi dacă…

Un film cu cai pe care poți să ni-l recomanzi?

Secretariat, Hidalgo și Oceanul de Foc, Seabiscuit, sunt 3 filme psihologice.

Ce ai face din par de cal și o portocală?

Probabil un ornament. Cu părul de cal poți să faci multe lucruri, poți să tai, să îl folosești ca cuțit și la sfârșit poți să îl aranjezi ca să faci un ornament.

Ștefan, cum te putem găsi în online?

http://drstefanraileanu.ro/

Foto: arhiva personală a dr.Stefan Răileanu

 

Mulțumim frumos pentru timpul inspirat petrecut alături de tine! 

 

 

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *