Cum îmi vin ideile creative?

Probabil te întrebi Ce și Cum să faci când vrei să fii creativ?

De multe ori când vrei să generezi idei nu ai deloc inspirație, te oftici și te întrebi oare de ce te ocolește azi tocmai pe tine. Inspiratia nu are nimic personal cu tine!

Iată cum fac eu când vreau să generez idei creative pe o temă dată:

  1. Redefinesc cuvântul cheie – Dacă vreau să mă raportez diferit la un lucru atunci trebuie musai să uit ce știu, să pun deoparte un timp și să gândesc productiv. Redefinesc cuvântul prin a-l descrie cu cuvintele mele, din perspectiva mea, fără a ține cont de dicționar sau de alte aspecte auzite deja.
  2. Mă plimb prin natură și caut răspunsuri și semnificații în lumea copacilor, în textura și sunetul apei, în formele norilor, în mișcările gângăniilor din parcuri, aromele florilor sau în gustul unei corcodușe – Natrua mă inspiră prin toate formele ei de manifestare, care mai de care mai abstracte, mai colorate, mai revigorante. Ea tace și există instigând la analogii. Tot ce trebuie să faci e să analizezi cu atenție ce vezi.
  3. Vorbesc cu oameni pasionați, interesanți care pot să devină, fără să-și propună, o sursă vie de inspirație – Întotdeauna vei găsi în jur oameni frumoși, plini de lucruri pe care nu le cunoști încă. Totul e să conștientizezi că te afli într-o comunitate minunată de la care ai ce să înveți constant. O discuție cu un prieten sau un profesor îți poate lărgi orizontul.
  4. Stau – Când nu fac nimic mă inundă pur și simplu tot felul de idei. Stând pe loc creierul tău ia repaos de la a mai procesa informațiile din jur și astfel devine capabil să producă idei
  5. Desenez aiurea pe hârtie fără să mă gândesc la calitatea schiței cât la dorința de-a-mi ilustra gândurile spontane – Mâzgăleala antrenează mintea și o pune la treabă. Nu contează prea mult dacă e un desen îmbârligat sau o operă daliniană. Nu ăsta e scopul. Lasă-te în voia gestului și nu te concentra pe abilitățile de desenator cât pe cele de gânditor, vizionar.
  6. Citesc și fac cât mai multe conexiuni între obiecte, personaje, noțiuni, domenii – Cât timp te educi și studiezi crește vocabularul tău de cuvinte și imagini și începi să vezi lucrurile tot mai complex sau poate simplificat și esențial. A crea punți între lumi te ajută foarte mult în procesul de creație.
  7. Creez propoziții care încep cu formularea Ce-ar fi dacă…. și se continuă în ce fel vreau eu. -Este una dintre tehnicile cele mai simple prin care îți poți elibera mintea și în același timp îți poți permite să visezi, să fii liber(ă) într-o lume în care dispar limitele.

Unele exerciții din workshop-ul REframe te ajută în această direcție.

Ce-ar fi bine să nu faci dacă vrei idei creative:

  1. Să nu pornești de la premisa că oricum nu ai idei originale și că oricum orice idee ți-ar veni e deja fumată. Dacă din start îți tai craca atunci va fi super complicat să intrii într-o atmosferă care să-ți lase loc să greșești, să fabulezi, să idealizezi.
  2. Să nu începi procesul creativ preluând ideile celor din jur doar pentru că e mai rapid. Când preiei ceva din alte surse mintea ta se oprește din procesul de creație și nu face decât să proceseze informații deja digerate de alții. Asta îți dorești? Oricum e ușor de mirosit o idee preluată așa că nu te chinui prea tare în direcția aceasta.
  3. Să nu stai într-un mediu agitat, plin de frustrări și frustrați care proiectează pe tine convingerile lor și propriile limite care sună așa: „A, păi nu ai cum să vii tu cu o idee nouă în domeniul X! Tot ce-a fost de inventat s-a inventat.” Nimic nu e mai nociv decât să asculți de glasul acestor indivizi.
  4. Să nu crezi că dacă faci tot ce fac eu o să-ți vină și ție instant idei. Poate la tine funcționează altfel, de aceea ai nevoie să-ți cauți propriile instrumente pentru a genera idei. Explorează-le și joacă-te cu ele!
  5. Să nu te ții cu dinții de idei. Ele vin și pleacă și e mai bine în primă instanță să le lași doar să te călătorească ca să descoperi mai apoi care din idei ți se pare valoroasa și merită să fie dezvoltată. Ne vin și idei slabe, trebuie să-ți asumi acest aspect.
  6. Să nu iei nimic de-a gata, gândind automat. Cu cât te plasezi și plasezi un lucru în niște rame fixe cu atât îți va fi mai greu să gândește altfel și să-i dai alte valențe, să-l vezi din alte perspective care să-ți dea idei.
  7. Să nu crezi că oamenii creativi pur și simplu sunt creativi. Fiecare om creativ are ritualurile lui fie că sunt conștiente sau nu, declarate sau nu.

 

Ce altceva fac prietenii mei virtuali când vor să le vină idei creative:

Am adunat aici 7 idei, ca să păstrez linia:

”Petrec timpul cu copilul meu și fac tot felul de lucruri din chestii reciclabile.” (Teo)

”Starea de deschidere a sufletului și dispoziția de joacă îmi fac ideile să curgă.” (George)

”Ideile îmi vin când sunt în zona de comfort, pe un vârf de munte sau când beau alcool. Chiar dacă sună ciudat când sunt băut mă relaxez și creierul meu are timp să gândească.” (Cristi)

”Mie îmi vin ideile creative când sunt foarte relaxată și sunt într-un grup de persoane cu care port discuții faine.” (Lavinia)

”Aprind o lumânare și mă focusez pe flacară timp de 1-2 minute fără să mai las alt gand să îmi vină in minte. După, mă așeaz și încep să scriu sau să desenez, sa compun, exersând creativitatea!” (Andrei)

”Păi, dacă am o temă dată, mă documentez întâi și fac un pic de cercetare. Practic învăț de la alții mai buni, dar tot ce fac e o REINTERPRETARE a ceea ce văd deja. sau o interpretare personală a ceea ce mi se cere.” (Cristina)

”La mine ideile creative apar intuitiv, spontan, drep rezultatul firesc al tuturor interacțiunilor mele.” (Loredana)

 

Tu ce faci în căutarea ideilor creative?

 

Sursă imagine: www.wallpaperswide.com

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *